Soarta lui Ronaldinho, Deco și Eto’o la Barcelona este în mâinile lor. Pep Guardiola, noul antrenor al catalanilor i-a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că cei trei nu fac parte din planurile sale pentru echipa pe care vrea s-o construiască pe Nou Camp. Totuși, dacă ei vor arăta prin formă și dorință că vor să rămână, ușa le este deschisă.
"Toți jucătorii care au evoluat în sezonul trecut la Barcelona sunt la un standard foarte ridicat. Împreună cu directorul tehnic vom forma o nouă echipă, iar Ronaldinho, Deco și Eto’o nu fac parte din aceste planuri. Însă depinde de ei, dacă vor arăta că merită să rămână aici. Dacă Ronaldinho are de gând să revină la forma care l-a consacrat, bineînțeles că poate să rămână", a explicat Guardiola situația celor trei vedete.
Antrenorul știe deja, împreună cu directorul tehnic, Txiki Begiristain, numele celor care vor veni pe Nou Camp, dar și cine va pleca: "Căutăm un nou atacant care poate să înscrie 60 de goluri pe sezon", a glumit Guardiola, după care a redevenit serios: "Avem nevoie de un număr 9, care să poată face pereche cu Henry și Bojan, dar să creeze și concurență pe post. Câteva din numele apărute în ziare sunt corecte. Știm pe cine dorim și cine va pleca, dar nu putem să dezvăluim încă numele. Au venit și 6-7 jucători de la echipa a doua, dar eu voi avea ultimul cuvânt în privința celor care vin sau pleacă." Fostul mare jucător al Barcelonei abia așteaptă să le răsplătească încrederea șefilor care l-au ales pentru funcția de antrenor la un club atât de mare, în ciuda lipsei de experineță: "Știu că lumea nu are încredere în experiența mea. Și într-adevăr, nu am experiență, singurul meu merit e că acești domni din conducere au încredre în mine, ceea ce contează extrem de mult. Mă simt pregătit și nu mi-e teamă de nimic, altfel nu aș fi aici."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER